CNED, un pas important spre integrarea în Rețeaua Europeană de Energie (EnR)
12-12-2024 15:28
363
12 decembrie 2024, Chișinău - Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) marchează un moment semnificativ în eforturile sale de integrare europeană, odată cu vizita de evaluare a membrilor Rețelei Europene de Energie (EnR). Această vizită consolidează procesul de aderare a CNED la una dintre cele mai influente structuri europene din domeniul energiei durabile.
Echipa de evaluare, formată din reprezentanții instituțiilor omoloage din țări precum Franța - Irina Uzun-Dupouey(ADEME), Portugalia - Luís Silva (ADENE), Irlanda - Declan Meally (SEAI) și Lituania - Agnė Bagočiutė și Aušra Piliuvienė (LEA), a analizat activitatea și perspectivele de dezvoltare strategică CNED. Discuțiile au inclus o evaluare detaliată a misiunii și proiectelor instituției, precum și oportunitățile de colaborare în cadrul EnR.
Agenda eveimentului a inclus o prezentare a responsabilităților și viziunii rețelei europene, realizată de Irina Uzun-Dupouey, urmată de stabilirea priorităților strategice pentru anul 2025 de către Declan Meally, care va deține prețedenția EnR pentru un an de zile.
Ion Muntean, directorul CNED, a evidențiat contribuția CNED la dezvoltarea sustenabilă a sectorului energetic din Republica Moldova, prezentând realizările curente și obiectivele viitoare ale instituției.
Membrii comisiei au apreciat activitatea CNED, subliniind că, pe lângă beneficiile pe care le-am putea obține prin participarea în rețea, experiența noastră reprezintă un interes valoros pentru ceilalți membri ai acesteia.
Aderarea la EnR nu doar că poziționează Republica Moldova drept singura țară non-UE membră a acestei prestigioase rețele, ci și întărește colaborarea europeană în tranziția energetică durabilă. În același timp, oferă CNED oportunitatea de a prelua și aplica cele mai bune practici din domeniul eficienței energetice și al energiei regenerabile.
Prin acest pas, Republica Moldova își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea unui sector energetic modern, sustenabil și competitiv, contribuind la promovarea obiectivelor europene de mediu și climă.
- 363 afișări







